Marinar grav rănit, preluat de un echipaj ARSVOM şi adus la ţărm

Autor: Nicoleta Nicolau
Publicat: 29-03-2024 21:54

În cursul acestei seri, 29.03.2024, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată să intervină cu o unitate SAR în vederea efectuării unei intervenţii tip Medevac.

 

La bordul navei New Horizon, sub pavilion Panama, aflată la 25NM travers de Sf.Gheorghe, un membru al echipajului necesită îngrijiri medicale de urgență.

Nava SAR APOLLO, din cadrul A.R.S.V.O.M a pornit cu toată viteza către direcția indicată.

De asemenea, nava New Horizon a fost redirecționată de către MRCC, spre a veni în întâmpinarea navei SAR, pentru a reduce timpul de intervenție.

Echipajul navei Sar Apollo, împreună cu asistenta medicală aflată la bord au preluat rănitul, care prezenta o plagă la un membru superior.

Bărbatul a fost predat în condiții de siguranță și în stare conștientă către echipajul medical de ambulanță, aflat la mal în Portul Sulina.

„Mulțumim colegilor de pe nava SAR APOLLO și doamnei asistente pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă!“, transmite ARSOVM.