Trafic restricționat pe DN14, din cauza unui accident rutier

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 31-03-2024 15:53

Traficul este restricționat duminică după-amiaza pe DN 14, în județul Sibiu, din cauza unui accident în care au fost implicate două mașini, informează Mediafax.

Centrul Infotrafic anunță că accidentul în care au fost implicate două autoturisme a avut loc pe DN 14, între localitățile Slimnic și Șura Mare.

În urma impactului au rezultat două victime, care sunt evaluate medical la fața locului.

Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor, valorile de trafic fiind în ușoară creștere.