Cătălin Cîrstoiu o folosește pe Gabriela Firea pentru a-și purta războiul cu Nicușor Dan

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 01-04-2024 08:20

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, susține că actualul primar Nicușor Dan nu are niciun proiect inițiat și, acum, în campania electorală inaugurează proiectele fostului primar Gabriela Firea.

”Zero noi proiecte pentru București. Asta este performanța lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei în 4 ani. Dincolo de heirup-ul actualului primar care și-a pus casca în cap și inaugurează tot ce se poate până la alegeri, cifrele nu mint.

Realitatea este că Nicușor Dan încă mai trăiește din proiectele lăsate la cheie și fondurile europene atrase de Gabriela Firea, fie că vorbim de achiziția de autobuze hibride și troleibuze, de reabilitatea sistemului de termoficare, consolidarea clădirilor cu risc seismic și multe altele.

Festivismul pe ultima sută de metri nu ține loc de gândire strategică. Este nevoie de un plan pentru un sistem administrativ superior. Și mă bucur că doamna Gabriela Firea este parte a acestui nou proiect pentru bucureșteni.

Am avut ocazia să discutăm despre acest plan alături de colegii de la organizația PSD Sector 6. Și îl felicit cu această ocazia pe Gabriel Mutu pentru realegerea sa în funcția de președinte al organizației. Împreună vom câștiga Capitala pentru bucureșteni!”, scrie Cătălin Cîrstoiu.