Caroline Wozniacki şi Amanda Anisimova au debutat cu victorii la Charleston

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 02-04-2024 10:25

Daneza Caroline Wozniacki şi americanca Amanda Anisimova au debutat cu victorii, luni, la turneul de tenis WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 922.573 de dolari, potrivit Agerpres.

Wozniacki (126 WTA), campioană la Charleston în 2011, a surclasat-o pe americanca McCartney Kessler cu 6-0, 6-1 şi va juca în turul secund contra ucrainencei Anhelina Kalinina (33 WTA).

Anisimova (264 WTA) a obţinut şi ea o victorie categorică, 6-3, 6-0 cu franţuzoaica Alize Cornet, iar în runda a doua o va înfrunta pe conaţionala Jessica Pegula, principala favorită şi numărul cinci mondial.

Rezultatele meciurilor desfăşurate luni în primul tur la Charleston:

Amanda Anisimova (SUA) - Alize Cornet (Franţa) 6-3, 6-0

Magda Linette (Polonia) - Petra Martic (Croaţia) 6-3, 6-4

Caroline Wozniacki (Danemarca) - McCartney Kessler (SUA) 6-0, 6-1

Katie Volynets (SUA) - Arantxa Rus (Olanda) 6-2, 6-7 (6/8), 7-6 (8/6)

Jaqueline Cristian (România) - Sachia Vickery (SUA) 6-1, 6-4

Shelby Rogers (SUA) - Claire Liu (SUA) 6-1, 6-1

Viktoria Tomova (Bulgaria) - Mayar Sherif (Egipt) 6-4, 3-6, 6-2

Daria Saville (Australia) - Tamara Korpatsch (Germania) 6-4, 3-6, 6-2

Varvara Gracheva (Franţa) - Clervie Ngounoue (SUA) 6-2, 6-1