Cătălin Cîrstoiu s-a enervat din cauza vântului: Orașul întreg e dat peste cap!

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 02-04-2024 21:02
Actualizat: 02-04-2024 23:14

Bucureștiul a ajuns orașul în care orice pală de vânt dă peste cap totul și aduce haosul din cauza lentorii și lipsei de eficiență a primarului general, care nu a autorizat toaletarea arborilor sau îndepărtarea copacilor uscați, afirmă candidatul PSD-PNL la PMB, Cătălin Cîrstoiu.

Totul e dat peste cap de vreme, acuză Cîrstoiu

„Bucureștiul a ajuns orașul în care orice pală de vânt dă peste cap totul și aduce haosul. Și asta din cauza lentorii și lipsei de eficiență a primarului general, care nu a autorizat toaletarea arborilor sau îndepărtarea copacilor uscați. Dar și a dezinteresului total față de reabilitarea clădirilor degradate. Ferească Dumnezeu să fie cineva rănit din cauza indolenței și delăsării manifestate de Nicușor Dan”, scrie pe Facebook Cătălin Cîrstoiu.

El afirmă că de aceea este nevoie de implicare, de lucru în echipă și de măsuri punctuale „pentru ca astfel de fenomene absolut normale să nu pună în pericol siguranța bucureștenilor”.

Pompierii din Capitală au avut până marți după-amiaza 68 de intervenții, din cauza vântului puternic care a dus la căderea unor copaci sau stâlpi și a răsturnat un chioșc.