Tricolorii joacă partida de pregătire cu Liechtenstein cu o zi mai devreme

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 02-04-2024 17:40

Partida amicală de fotbal masculin dintre România și Liechtenstein, programată inițial pe 8 iunie, va avea loc mai devreme cu o zi, pe 7 iunie, tot pe stadionul Steaua din București, a anunțat marți Federația Română de Fotbal, potrivit mediafax.

În urma dialogului avut cu reprezentanții Federației de Fotbal din Liechtenstein, meciul dintre cele două selecționate a fost devansat cu o zi. Astfel, programul tricolorilor înainte de plecarea în Germania pentru EURO 2024 este următorul:

4 iunie: România – Bulgaria
7 iunie: România – Liechtenstein

Ambele meciuri vor avea loc pe stadionul Steaua din București. Orele de disputare vor fi stabilite ulterior, împreună cu deținătorii de drepturi.