Nicușor Dan îl face ‘măscărici’ pe Piedone și răsucește ‘cuțitul’ în rana Gabrielei Firea: ’Dacă a fost un primar așa de bun, de ce nu e ea candidatul PSD?’

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 02-04-2024 21:38
Actualizat: 02-04-2024 23:14

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a lansat atacuri împotriva lui Cristian Popescu Piedone și a lui Cătălin Cîrstoiu, candidați la alegerile locale din București. El nu a uitat nici de Gabriela Firea.

„Văd că în toate punctajele de partid că se repetă asta despre cât de bun primar a fost doamna Firea. Dacă a fost un primar așa de bun, de ce nu e candidatul?”, a întrebat retoric Nicușor Dan, la postul Realitatea Plus. „Doamna Firea a fost un administrator extrem, extrem de slab”, a mai spus Nicușor Dan.

Atac la Piedone

Nicușor Dan a lansat și un atac la adresa lui Cristian Popescu Piedone și spune că a făcut mult mai multe pentru București decât Gabriela Firea.
„Eu îmi doresc ca oamenii să se informeze. Să vadă ce am făcut noi în comparație cu administrația Gabrielei Firea. Eu n-am zis niciodată că voi câștiga. Vă mărturisesc că mi-a luat un timp să-i înțeleg pe cei care-l votează pe Piedone. Faptul că-și spun speranțe în el reprezintă un eșec al clasei politice.
El este, cum să-i spun, un măscărici în esență. Face circ”, a concluzionat Nicușor Dan.