'Pinalti', prins în ofsaid de judecători: Gheorghe Ștefan, obligat să achite prejudicii fostei sale primării

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 03-04-2024 09:01

Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a pierdut un proces civil, instanţa obligându-l să achite daune de circa 1,8 milioane de euro chiar administraţiei unde a fost şef, conform Adevărul.

Gheorghe Ștefan a pierdut definitiv un proces: 'Pinalti', obligat să achite aproape 9 milioane de euro

Verdictul definitiv a fost pronunțat pe 1 aprilie de Curtea de Apel Brașov, la finalul unii proces care s-a întins pe parcursul a 7 ani. „Pinalti” va avea de achitat suma de 8.899.687,15 lei „cu titlu de prejudiciu”.

Procesul care i-a fost intentat fostului edil survine unor controale ale Curţii de Conturi la Primăria Piatra Neamţ, verificările arătând că administraţia, între anii 2009 şi 2015, ar fi fost prejudiciată în derularea unor contracte şi s-a recomandat recuperarea acestora. Acest lucru nu s-a petrecut, iar judecătorii au considerat că fostul primar nu a luat măsuri în acest sens.

Ştefan, care are 70 de ani, a mai fost obligat să achite mari prejudicii.

Pinalti a intrat în vizorul DNA din 2014, în celebrul caz „Microsoft“ primind 6 ani de închisoare şi fiindu-i confiscaţi 3,99 milioane de euro. A mai fost şi speţa „Bani pentru partid“ (3 ani de detenţie şi 1,65 milioane de euro confiscaţi. În total, au fost opt dosare pe numele fostului edil, în două dintre ele fiind achitat.