Ministrul Economiei, despre drona românească: Un proiect în care cred

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-04-2024 12:03

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Ștefan Oprea, a spus, miercuri, în plenul Senatului, că proiectul privind drona românească este unul în care crede și mai multe companii românești au produse deja foarte performante.

Oprea a spus că are mare încredere în drona românească.

„Despre drona românească, da, este un proiect în care cred. Este un proiect în care am identificat foarte multe companii românești care au produse deja foarte performante și vom reuși împreună cu MApN și Ministerul Cercetării și Inovării să aducem acest proiect al dronei românești mult mai aproape”, a spus Radu Ștefan Oprea în plenul Senatului.

Ministrul Economiei a spus că a discutat deja cu miniștrii de resort de la Apărare și Cercetare, Angel Tâlvăr și Bogdan Ivan, și este convins că „putem să facem acest proiect să fie o realitate în România”.