Incendiar! Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare - SRI face anchetă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 04-04-2024 20:30

Incendiar! Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare - SRI face anchetă

Barca răsturnată care a fost găsită ieri seară, în apropriere de Tuzla, este păzită în prezent de către luptătorii antitero. Surse din anchetă susțin că ar aparține Marinei din Ucraina.

La bordul ambarcațiunii răsturnate, descoperită de pescari, ieri seară, în apropiere de Tuzla, s-a găsit un dispozitiv care pare a fi o antenă de bruiaj, scrie antena3.ro.

Potrivit surselor din cadrul Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare se pare că ambarcațiunea este echipată cu radare și cu sisteme de transmisie a datelor.

SRI face anchetă

În Dana 79, din portul Constanța unde a fost adusă astăzi ambarcațiunea, de la o distanță de 35 de kilometri de țărm, sunt echipe de la SRI care verifică corpul acesteia pentru a vedea exact despre ce este vorba. Este cert că barca a fost modificată. Au fost observate foarte multe fire și dispozitive.

Tocmai de aceea echipele de investigație se gândesc că ar putea fi și periculoasă. Zona a fost evacuată tocmai pentru a elimina orice pericol. Mai mult de atât, se pare că această ambarcațiune ar aparține Marinei ucrainene.

Aceasta ar fi ajuns pe mare până în zona Tuzlei, unde a fost văzută ieri de către pescari, care au sunat de urgență la 112. La fața locului au ajuns specialiștii de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare care au tractat ambarcațiunea până în Dana 79 unde se află și în acest moment. Ambarcațiunea ar putea fi detonată în larg fără a fi pusă viața unui om în pericol.