A murit cel mai longeviv antrenor din sportul românesc: a făcut istorie la Steaua, dar și la Rapid (VIDEO)

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 04-04-2024 22:12

A murit a fost cel mai longeviv antrenor din sportul românesc: a făcut istorie la Steaua București

Unul dintre cei mai importanți oameni din istoria sportului brașovean, legendarul antrenor Tică Tănase, a încetat din viață, informează Rador Radio România.

În luna mai el ar fi împlinit 99 de ani. Pe lângă impactul din sportul local, Tică Tanase a fost cel mai longeviv antrenor din sportul românesc.

Tănase "Tică" Tănase s-a născut în 28 mai 1925, la Ploiești. De-a lungul carierei sale de antrenor, a condus de pe banca tehnică nu mai puțin de 2.398 de partide oficiale. Dintre acestea, 205 au fost meciuri inter-țări, regretatul tehnician fiind în mai multe rânduri și selecționerul naționalelor de juniori sau seniori ale României.

În cupele europene intercluburi și-a condus formațiile în 239 de meciuri și a ajuns de două ori în semifinalele Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București, și o dată în semifinalele aceleiași competiții, dar la feminin, cu Rapid București. Pe plan intern a cucerit de cinci ori titlul național cu Steaua, în perioada 1967-1971.

La Brașov s-a mutat în anul 1948 unde avea să înceapă ca jucător de fotbal. Mai apoi a înființat echipa de volei a Facultăţii de Ştiinţe Economice.

Evoluția

Consacrarea avea să vină însă la echipa Tractorul Brașov unde a pus umărul la nașterea unor generații de excepție în voleiul brașovean. Fost elev, dar mai apoi și colaborator al său, Petrică Stancu ne-a vorbit despre impactul lăsat în voleiul brașovean de Tică Tănase: "Un om cu un suflet pus în slujba jocului de volei, cum rar am întâlnit pentru noi a fost pentru multe, foarte multe generații de sportivi și antrenori un exemplu de ceea ce înseamnă pasiune, perseverență, pricepere și implicare. Este mentorul multora dintre dintre noi". După o perioadă a carierei în capitală unde a făcut istorie pentru Steaua București și echipa națională, revine sub Tâmpa după cutremurul din 1977. Ultimii ani l-au găsit la Brașov drept unul din cei mai activi seniori, participând în competițiile de masters de înot.”