Donald Trump, mesaj pentru Israel: Terminaţi cu asta, şi terminaţi-o repede

Autor: George Traicu
Publicat: 05-04-2024 18:16

Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie în SUA, a declarat că Israelul trebuie să pună capăt rapid războiului în Fâşia Gaza, relatează vineri dpa, potrivit Agerpres.


"Trebuie să termine cu asta. Trebuie să termine ceea ce au început. Trebuie să o facă", a declarat joi Trump în emisiunea prezentatorului de radio conservator Hugh Hevitt.

"Terminaţi cu asta, şi terminaţi-o repede, pentru că trebuie să revenim la normalitate şi la pace", a insistat Trump, care a făcut declaraţii similare la sfârşitul lunii martie, într-un interviu acordat ziarului Israel Hayom.

Întrebat dacă mai este "100% de partea Israelului", Trump nu a dat un răspuns clar, remarcă dpa. În schimb, a vorbit despre efectul pe care îl au imaginile cu războiul din Gaza, difuzate de armata israeliană pe internet.

"Publică cele mai odioase, cele mai oribile înregistrări cu clădiri care se prăbuşesc", a spus Trump. "Şi oamenii îşi imaginează că sunt o mulţime de persoane în acele clădiri, or oameni în acele clădiri, şi asta nu le place", afirmă el.

Trump a declarat că nu înţelege de ce Israelul publică astfel de imagini.

"Cred că asta îi face să pară duri. Dar din punctul meu de vedere, nu-i face să pară duri. Ei pierd războiul de PR. Îl pierd la greu", a spus candidatul republican.

Trump nu a explicat cum va aborda situaţia extrem de complexă a conflictului din Orientul Mijlociu în cazul în care va câştiga un nou mandat prezidenţial. Cu toate acestea, el a criticat din nou politica lui Joe Biden în Orientul Mijlociu, numindu-l pe actualul preşedinte democrat drept un "idiot" şi "cel mai tâmp preşedinte pe care l-am avut vreodată".

Războiul din Gaza a fost declanşat de masacrul fără precedent, soldat cu peste 1.200 de morţi, pe care militanţi ai grupării palestiniene Hamas şi ai altor grupări islamiste l-au comis în Israel la 7 octombrie 2023.

Israelul a răspuns cu atacuri aeriene masive şi o ofensivă terestră în Gaza soldate până în prezent cu peste 33.000 de morţi. Având în vedere numărul mare de victime civile şi situaţia catastrofală din Fâşia Gaza, Israelul a fost din ce în ce mai criticat pe plan internaţional.