Va fi lege! Permisele auto se vor putea obține online

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 08-04-2024 09:51

Va fi lege în România! Permisele auto se vor putea obține online!

Ministerul Afacerilor Interne a inițiat un proiect de lege prin care impune noi reglementări la obținerea permiselor auto sau mai exact la eliberarea acestora. E vorba și despre permise nou emise, dar și despre cele pentru care se cere duplicat din cauză că au fost pierdute.

Prin intermediul unui cont pe DRPCIV, permisele vor putea fi cerute și online

Sunt vizate noi schimbări la eliberarea permiselor auto din România, potrivit unui proiect de ordin al viceprim-ministrului. Printre principalele modificări, proiectul de ordin clarifică procedura de eliberare a duplicatelor pentru permisele pierdute, furate, deteriorate sau solicitate în cazul schimbării numelui titularului și eliberarea permiselor auto cu o nouă valabilitate administrativă. Astfel, duplicatul va fi emis șoferului menținându-i-se valabilitatea administrativă.