Vestea uriașă dată de Marcel Ciolacu despre salariul minim european care se va implementa în România

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 08-04-2024 14:45

PSD va propune un parcurs predictibil pentru introducerea salariului minim european în legislaţia românească, astfel încât antreprenorii să îşi poată stabili din timp politicile salariale pentru propriii angajaţi. Totodată, stabilirea unui mecanism de creştere anuală a salariului minim din România, în funcţie de parametri economici obiectivi, va permite antreprenorilor să facă estimări mult mai exacte cu privire la resursele financiare ce trebuie alocate, pe termen mediu şi lung, pentru forţa de muncă şi pentru dezvoltarea afacerii.

În acest context, PSD denunţă dezinformarea agresivă practicată de USR împotriva legislaţiei europene privind salariile minime adecvate din Uniunea Europeană. USR insinuează în mod mincinos că o astfel de măsură adoptată de Parlamentul European ar implica o creştere a taxării muncii, arată comunicatul de presă al social-democraţilor.

Salariul minim va reduce decalajele sociale

Contrar celor susţinute de USR, creşterea salariilor din România ca urmare a introducerii salariului minim european va echilibra raportul dintre muncă şi capital, va contribui la reducerea decalajelor sociale prin creşterea salariilor mici şi medii şi va asigura creşterea sustenabilă a pensiilor pe termen mediu şi lung, mai indică sursa citată.

Totodată, mai spun social-democraţii, măsura este esenţială pentru determinarea tinerilor să îşi construiască un viitor în România, având în vedere că principalul motiv al plecării acestora din ţară este legat de diferenţa dintre salariile din România şi cele din alte state europene. Introducerea salariului minim european va asigura reducerea treptată a acestui decalaj printr-o creştere predictibilă şi automată a salariilor, odată cu dezvoltarea economiei naţionale.

„În schimb, măsurile amatoriste şi populiste avansate de USR ar menţine decalajele dintre salariile mari şi cele mici şi ar conduce la falimentul inevitabil al sistemului de pensii publice din România. Prin astfel de abordări USR îşi reconfirmă poziţia de adversar al pensionarilor şi al salariaţilor cu venituri mici din România”, conchide sursa menţionat.