Amenințări cu războiul mondial! Liderul separatist: Se va întâmpla asta dacă 'Moldova va încerca să reintegreze Transnistria'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 10-04-2024 21:39
Actualizat: 10-04-2024 21:43

Liderul separatiştilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a ameninţat cu un ”război mondial” dacă Republica Moldova va încerca să reintegreze Transnistria, regiune separatistă prorusă din Republica Moldova, informează stiripesurse.md. Declaraţia lui Krasnoselski vine ca reacţie la primul Forum pentru Reintegrare, care va avea loc joi la Chişinău, notează sursa citată.

Potrivit declaraţiilor lui Krasnoselski, autorităţile din Republica Moldova îşi doresc astfel să legalizeze “presiunile asupra Transnistriei, precum şi şantajul economic şi politic”.

“Cei care vor participa la acest forum jonglează cu torţe într-un depozit plin cu praf de puşcă. Este un lucru periculos. Mai devreme sau mai târziu, ar putea exploda. Ar putea să scape torţa şi să dea foc întregii lumi. Am spus întotdeauna: nu vă atingeţi de Transnistria. Escaladarea situaţiei în Transnistria este calea spre un război, probabil spre un război mondial”, a afirmat Krasnoselski.

Forumul de reintegrare

Joi, 11 aprilie, la Chişinău va avea loc Forumul pentru Reintegrare, organizat de către Institutul pentru Politici şi Reforme Europene, Fundaţia Friedrich Ebert Stiftung Moldova şi Biroul Politici de Reintegrare, în parteneriat cu Expert-Grup şi Asociaţia Promo-LEX. La eveniment vor participa viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, reprezentantul special al UE pentru procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, şi ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rohovei. Discuţiile se vor axa inclusiv pe subiectul schimbării mediului de securitate în regiunea transnistreană după 24 februarie 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei, şi pe rolul pe care ar putea să-l aibă UE, SUA, OSCE şi Ucraina în procesul de reintegrare.

Context tensionat în regiune

Vizita preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în regiunea autonomă Găgăuzia din cadrul Republicii Moldova a fost marcată miercuri de ciocniri între poliţie şi protestatari proruşi, informează EFE și Agerpres. Ciocnirile au avut loc în apropierea universităţii din capitala regională, Comrat, unde grupuri de oameni protestau împotriva preşedintei proeuropene Maia Sandu, adaugă agenţia de presă spaniolă, care citează informaţii din presa locală (pe larg despre acest subiect, aici).