A picat la CCR o procedură penală în cauzele care ajung la CJUE. Explicațiile judecătorilor

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 10-04-2024 19:31
Actualizat: 11-04-2024 06:24

Judecătorii CCR au decis, miercuri, că este neconstituțională soluționarea, în cauzele penale, „fără citarea părților”, a recursului împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății ca urmare a sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), conform unui comunicat de presă al forului constituțional.

„În esență, Curtea a reținut că soluționarea, în cauzele penale, a recursului împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății ca urmare a sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene doar cu participarea procurorului plasează celelalte părți într-o poziție dezavantajoasă față de reprezentantul Ministerului Public. Astfel, acestea nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către procuror şi la tot ceea ce este prezentat de acesta cu privire la procedura supusă judecății”, a transmis miercuri CCR.

„Curtea a reținut că, în materie penală, principiul contradictorialității, garanție a procesului echitabil, presupune că, atât partea, cât şi procurorul trebuie să beneficieze de posibilitatea de a avea cunoștință şi de a formula observații referitoare la toate probele prezentate și/sau la susținerile celeilalte părți”, au mai explicat judecătorii.

În consecință, Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.2 alin.(5) din Legea nr.340/2009, potrivit căreia soluționarea, în cauzele penale, a recursului împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății ca urmare a sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene se realizează „fără citarea părților”, este neconstituțională, întrucât încalcă art.21 alin.(3) din Legea fundamentală.