40 de persoane, evacuate dintr-un bloc din Constanța după un incendiu; șase oameni au refuzat să iasă din locuinţe

Autor: Nicoleta Nicolau
Publicat: 10-04-2024 21:47

Zeci de persoane au ieşit din apartamente pe stradă în urma unui incendiu care a izbucnit, miercuri seară, într-un bloc din municipiul Constanţa.

 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" Constanţa, 40 de persoane s-au autoevacuat, dintre care şase sunt minori, alţi şase locatari, de la etaje superioare, refuzând să părăsească locuinţele pentru că nu erau în pericol. Două femei, de 40 ani, respectiv 69 ani, au suferit atac de panică şi au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean deplasate la faţa locului.

"Incendiu la un apartament în Constanţa, Aleea Murelor, bloc R1, etajul doi. Intervin Detaşamentul Fripis cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, descarcerarea, un echipaj SMURD B2, un echipaj SAJ şi Detaşamentul Port cu autospeciala de transport persoane şi victime multiple. Patruzeci de persoane s-au autoevacuat, dintre care şase minori. La etajele superioare mai sunt şase persoane care nu vor să părăsească imobilele, însă nu se află în pericol", a transmis ISU Constanţa, citează Agerpres.

Conform sursei citate, incendiul a fost stins în aproximativ o jumătate de oră.

"Au ars holul apartamentului, materiale depozitate într-o cămară, uşile de acces în camere şi bucătărie. Suprafaţa totală afectată este de 15 metri pătraţi. Apartamentul a fost inundat cu fum", au mai precizat reprezentanţii ISU "Dobrogea".