Trafic restricţionat pe DN 2B, în judeţul Brăila, după ce un camion a lovit un limitator de înălţime

Autor: Nicoleta Nicolau
Publicat: 12-04-2024 21:34

Traficul rutier este restricţionat, vineri seară, pe DN 2B, în judeţul Brăila, după ce un camion a lovit un limitator de înălţime, fără a exista victime.

 

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe DN 2B, localitatea Lacu Sărat, judeţul Brăila, un camion a lovit un limitator de înălţime.

În urma incidentului, nu au rezultat victime, potrivit News.ro.

Circulaţia rutieră este însă restricţionată pe sensul de mers Brăila-Buzău, desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea Poliţiei.