Emil Boc își anunță sâmbătă candidatura pentru un nou mandat de primar la Cluj-Napoca

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 13-04-2024 13:16

Emil Boc anunță sâmbătă că va candida pentru al șaselea mandat de primar al Clujului. Boc face anunțul într-un discurs live pe pagina sa de Facebook.

„Îmi voi depune candidatura pentru un nou mandat de primar al Clujului. Vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați încredințat-o de a conduce acest minunat oraș. Împreună, am reușit să schimbăm în bine orașul nostru și să fim mândri ca suntem clujeni”, transmite Emil Boc.

Primarul Clujului spune că că „singur, poți să faci atât de puțin, dar împreună putem face atât de mult”.

Emil Boc are 57 de ani. La alegerile locale din anul 2020 a obținut al cincilea mandat de primar al Clujului, după cele obținute în 2004, 2008, 2012, 2016.