Rudi Voeller rămâne directorul naţionalei Germaniei până la CM 2026

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 15-04-2024 09:25

Rudi Voeller va continua în funcţia de director al echipei naţionale a Germaniei până la Cupa Mondială 2026, a anunţat luni Federaţia germană de fotbal (DFB), conform DPA.

DFB a precizat că i-a reînnoit contractul fostului atacant cu încă doi ani, după ce actuala înţelegere expira la finele EURO 2024, organizat de Germania.

Voeller, 63 ani, a preluat în februarie 2023 această funcţie, creată după CM 2022, la care Mannschaft nu a trecut de faza grupelor.

''Recent, după câţiva ani dificili, există din nou un mare entuziasm pentru echipa naţională. Pe lângă munca remarcabilă a lui Julian Nagelsmann şi a echipei sale, îi mulţumim de asemenea şi lui Rudi Voeller'', a declarat, preşedintele DFB, Bernd Neuendorf.

''În ultimele 14 luni de muncă, mi-am dat seama că am devenit din ce în ce mai ataşat de rolul meu responsabil la DFB în fiecare zi. Ceea ce, probabil, a început ca un sentiment de obligaţie faţă de Germania, federaţie şi echipa naţională s-a dezvoltat de mult timp într-un efort personal. În calitate de director al echipei naţionale de seniori, aş dori să-mi folosesc experienţa pentru a-mi juca rolul în asigurarea faptului că naţionala Germaniei are din nou succes şi dincolo de actualele Europene de acasă'', a spus Voeller.

Ca jucător, Voeller a strâns 90 de selecţii la Mannschaft şi a contribuit la câştigarea Cupei Mondiale 1990 şi atingerea finalelor la CM 1986 şi EURO 1992. El a antrenat Germania între 2000 şi 2004, atingând finala la CM 2002.