Raul Garcia, mijlocaşul lui Athletic Bilbao, va agăţa ghetele în cui la finalul sezonului

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-04-2024 17:37

Raul Garcia, mijlocaşul lui Athletic Bilbao, născut pe 11 iulie 1986, "va agăţa ghetele în cui la finalul sezonului", a anunţat luni clubul din La Liga, citat de EFE, potrivit Agerpres.

Jucător foarte îndrăgit şi apreciat de antrenorii săi, Raul Garcia a disputat până acum 811 meciuri oficiale, dintre care 126 pentru Osasuna, 329 pentru Atletico Madrid şi 356 pentru Athletic Bilbao, marcând 148 de goluri.

Cu cele 602 de meciuri în La Liga, el este depăşit doar de Andoni Zubizarreta şi Joaquin Sanchez, ambii cu 622 de partide.

Gruparea din Bilbao l-a numit pe Raul Garcia un jucător "de neuitat", o "adevărată legendă", un "exemplu de profesionalism şi efort" care lasă în urmă "cifre spectaculoase".

Mijlocaşul a câştigat nouă trofee: un campionat, două Cupe ale Spaniei, două Supercupe ale Spaniei, două Europa League şi două Supercupe ale Europei. Şapte dintre aceste trofee au fost obţinute cu Atletico, iar ultimele două cu Athletic: Supercupa Spaniei, în 2021, şi Cupa Spaniei, în urmă cu ceva mai mult de o săptămână.