Sébastien Haller nu va juca în manşa secundă a sferturilor de finală cu Atlético Madrid

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-04-2024 18:23


Atacantul ivorian Sebastian Haller s-a accidentat la glezna stângă în meciul de campionat de sâmbătă, a anunţat, luni, antrenorul Borussiei Dortmund, Edin Terzic. El nu va fi disponibil pentru meciul cu Atletico Madrid, din returul sfeturilor Ligii Campionilor, potrivit news.ro

"Pentru Sébastien Haller, avem un diagnostic iniţial. El s-a accidentat din nou la glezna stângă. Va avea o săptămână întreagă de odihnă şi vom vedea sâmbătă cu un diagnostic final pentru a defini o durată mai clară a indisponibilităţii", a explicat Edin Terzic la conferinţa de presă.

"Dar ne aşteptăm să fie indisponibil pentru următoarele două sau trei săptămâni", a adăugat antrenorul Borussiei Dortmund.

Borussia Dortmund joacă, acasă, cu Atletico Madrid, marţi de la ora 22.00. În tur, scorul a fost 2-1, pentru madrileni.