RB Salzburg l-a demis pe antrenorul Gerhard Struber

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-04-2024 19:21

RB Salzburg, campioana ultimelor zece sezoane din prima ligă austriacă de fotbal, a anunţat luni că l-a demis pe antrenorul Gerhard Struber, urmând ca interimar pe banca tehnică să fie Onur Cinel, tehnicianul echipei-satelit Liefering, din liga a doua valorică, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Red Bull Salzburg, care a pierdut etapa trecută cu LASK Linz, este lider momentan în clasament, cu 32 de puncte, la egalitate cu cea de-a doua clasată, Sturm Graz.

Mai mult, în Cupa Austriei, RB Salzburg a fost eliminată în semifinale de Sturm Graz, cu două săptămâni în urmă.

Cinel, un antrenor german în vârstă de 38 de ani, va fi responsabil de pregătirea lui Red Bull începând de marţi, iar responsabilii clubului speră într-un nou impuls pentru ca echipa să-şi poată apăra titlul.

Câştigarea campionatului este foarte importantă deoarece titlul garantează participarea formaţiei în Liga Campionilor 2024/25 şi, de asemenea, venituri importante pentru club.

Struber, în vârstă de 47 de ani, a preluat funcţia de antrenor al lui Red Bull la începutul sezonului, după ce fostul tehnician, germanul Matthias Jaissle, a fost demis înainte de a se muta la Al-Ahli.

În cele 35 de jocuri cu Struber la conducere, Red Bull a câştigat 20, a remizat în şapte şi a pierdut opt, un bilanţ insuficient pentru un club care a câştigat 14 din ultimele 17 ediţii ale Bundesligii austriece.