Sezon încheiat pentru Thorgan Hazard, care s-a accidentat grav la genunchi

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-04-2024 20:37


Thorgan Hazard, mijlocaşul lui Anderlecht, s-a accidentat grav la genunchi duminică şi nu va mai juca în acest sezon, a anunţat clubul din Bruxelles luni, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro

Thorgan Hazard (31 de ani) s-a accidentat duminică, în prima repriză a meciului câştigat (scor 2-1) împotriva formaţiei Union St Gilloise, din play-off-ul campionatului belgian. El a şi fost înlocuit în minutul 37.

Luni, mijlocaşul belgian a efectuat un control medical, iar rezultatele au fost clare: Hazard nu va mai evolua în acest sezon. „Scanarea efectuată luni dimineaţă a confirmat o leziune a ligamentului încrucişat anterior. Asta înseamnă că sezonul lui Thorgan s-a încheiat. În zilele următoare sunt planificate examinări suplimentare pentru a stabili durata exactă a indisponibilităţii”, a anunţat Anderlecht pe propriul site.