UE caută sprijin pentru producătorii europeni de panouri solare împotriva importurilor ieftine din China

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 16-04-2024 04:51

Miniștrii europeni ai energiei caută soluții pentru a-i ajuta pe producătorii autohtoni de panouri fotovoltaice în fața produselor ieftine din China, informează Rador Radio România.

Reuniți la Bruxelles, cei 27 discută despre dezvoltarea rețelelor europene de electricitate. Industria europeană spune că nu are cum să facă față decât dacă vor exista anumite pârghii financiare de suport, în condițiile în care piața comunitară a fost invadată în ultima perioadă de panouri fotovoltaice ieftine produse în China.

Asociația Producătorilor Europeni de Panouri Fotovoltaice a cerut de mai bine de o lună măsuri de sprijin, însă nici Consiliul și nici Comisia Europeană nu au venit până acum cu o soluție.

Executivul comunitar a lansat o investigație pentru a vedea în ce măsură subvențiile statului chinez afectează competiția de pe piața europeană și pregătește o cartă, un document de angajament și sprijin pentru industria europeană de profil.