Cole Palmer, recunoscător pentru şansa oferită de Chelsea

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 16-04-2024 15:23

Atacantul Cole Palmer, autor a unei cvadruple în meciul cu Everton (6-0) de luni, şi-a arătat recunoştinţa faţă de şansa pe care i-a oferit-o Chelsea când l-a transferat vara trecută pentru circa 40 milioane lire sterline, transmite DPA.

Un produs al academiei lui Manchester City, Palmer a marcat trei goluri din acţiune şi unul din penalty contra lui ''Toffees'', reuşind al doilea său hat-trick consecutiv, după cel din meciul cu Manchester United.

''Să iau decizia de a veni la Chelsea a fost una mare pentru mine şi familia mea, dar eu voiam doar să joc fotbal. Sunt recunoscător lui Chelsea pentru oportunitate şi sunt bucuros. Am început bine meciul şi să reuşesc un hat-trick m-a bucurat. Cred că echipa avea nevoie de o asemenea victorie după duminica trecută şi anumite meciuri. Ne-am descurcat bine. A fost un meci grozav pentru echipă şi pentru mine'', a spus Palmer pe site-ul clubului din Stamford Bridge.

Palmer, în vârstă de 21 de ani, a ajuns la 20 de goluri marcate în 27 de meciuri disputate în Premier League de la debutul acestui sezon, egalându-l astfel pe norvegianul Erling Haaland (Manchester City) în fruntea clasamentului golgheterilor.

''El era un jucător cu capacitatea de a marca încă de când era la Manchester City, dar cred că modul în care s-a adaptat la noi este fantastic. Este uimitor pentru echipă, pentru el însuşi şi arată că clubul a luat decizia corectă când l-a transferat'', a spus Pochettino după meci.

Chelsea ocupă locul al nouălea în clasament, cu 47 de puncte, imediat în spatele formaţiei West Ham United (locul 8, cu 48 de puncte), care a jucat însă două meciuri în plus.