Drama neștiută a lui Nicu Covaci. Liderul trupei Phoenix și-a pierdut mama într-un mod greu de descris

Autor: Alice Draghici
Publicat: 17-04-2024 14:48
Actualizat: 17-04-2024 14:52

Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a trecut printr-o dramă cumplită de care mulți fani ai săi nu știu. Liderul trupei Phoenix și-a pierdut mama într-un mod greu de descris. Femeia, în vârstă atunci de 72 de ani, a fost ucisă cu sânge rece în propria locuință.

Oribila crimă s-a petrecut în anul 1992, când doi indivizi au dat buzna peste mama cântărețului și au înjunghiat-o cu 25 de lovituri de cuțit. După ce au comis fapta, cei doi indivizi i-au incendiat locuința femeii, în speranța că își vor șterge urmele. Nicu Covaci a făcut dezvăluiri terifiante și spune că nici acum nu își poate reveni din șoc.

„A fost tăiată în bucăţi şi i s-a dat foc. Mi-a spus căpitanul Poliţiei ca eu sunt vizat. A ars jumatate din casa. În pupitre am gasit marci, bani. Nu au furat nimic”, a mărturisit liderul trupei Phoenix.

Ucigașii mamei lui Nicu Covaci se bucură acum de libertate

După ce au stat în spatele gratiilor 15 ani, cei doi nu au vrut să îi transmită nimic artistului. Potrivit presei, la eliberare, unul dintre ei a declarat că regretă doar că a stat în spatele gratiilor.

Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci a suferit la finalul lunii martie o operație pe creier la Spitalul Județean din Timișoara. Acum se află în faza de recuperare.