UPDATE Orașul ucrainean Cernihiv a fost lovit de rachete rusești: 13 morți și numeroși răniți (VIDEO)

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 17-04-2024 11:26
Actualizat: 17-04-2024 15:36

Zeci de oameni au murit sau au fost răniți în urma unui atac rusesc asupra orașului Cernihiv din nordul Ucrainei, conform Ukrainskaia Pravda.

UPDATE ora 15.00 - Autorităţile ucrainene au anunţat că cel puţin 13 oameni au murit. Primarul oraşului a spus că alţi peste 60 au fost răniţi. Rachetele au lovit oraşul situat la numai 70 de kilometri depărtare de graniţa cu Rusia. Oficiali locali au spus că o clădire a fost distrusă total, iar altele, între care un spital şi un institut de învăţământ superior, avariate. Echipele de salvare încearcă să scoată supravieţuitori de sub ruine.

UPDATE ora 12.00 - Bilanțul victimelor a crescut la 11 morți, inclusiv o polițistă de 25 de ani, precum și 22 de răniți. Salvatorii caută în continuare victime printre ruine.

Autoritățile locale au spus inițial că sunt 8 morți și 16 răniți. Atacul a vizat infrastructura civilă, a transmis primarul orașului Cernihiv. Informația a fost confirmată și de guvernatorul regional Vyacheslav Chaus.

„La ora 10:40, sunt deja 8 morți și 18 răniți în urma loviturilor cu rachete rusești asupra Cernihivului. Operațiunea de căutare și salvare continuă”, conform autorităților locale ucrainene.

„La ora 9:03 au izbucnit trei explozii în oraș. Exploziile nu au avut loc în partea centrală a orașului, ci într-un cartier dens populat”, conform surselor citate.

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat recent că armata Ucrainei a rămas fără rachetele cu care respinge atacurile aeriene ruse, astfel că este imperios necesar și urgent un ajutor militar al occidentului.