Situația din Ucraina îngrijorează Berlinul - Germania face apel la UE și NATO

Autor: George Traicu
Publicat: 17-04-2024 17:06
Actualizat: 17-04-2024 17:14

Germania a lansat un apel către statele din Uniunea Europeană şi din NATO de a consolida apărarea aeriană a Ucrainei cât mai rapid posibil, au anunţat miercuri oficiali germani, în contextul în care rachete ruseşti lovesc oraşele ucrainene, iar preşedintele Volodimir Zelenski a cerut sprijin din partea aliaţilor, notează Reuters, potrivit Rador radio România.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius şi ministrul de externe, Annalena Baerboch, au cooptat state din UE, din NATO şi state terţe într-o nouă iniţiativă ce va fi discutată şi la reuniunea miniştrilor de externe din Grupul celor Şapte, în această săptămână. Ucraina se confruntă cu o penurie de muniţie, în condiţiile în care fonduri vitale din partea Statelor Unite sunt blocate de câteva luni de republicanii din Congres, iar UE nu reuşeşte să furnizeze muniţie la timp.

Iniţiativa germană pentru sprijin "are scopul de a activa şi motiva un număr mare de state pentru a livra ceva pe termen scurt", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, adăugând că există mai mulţi parteneri şi ţări care au indicat că sunt interesate de a se alătura acestei iniţiative.

Atacurile rusești s-au întețit și au început să facă pagube serioase pe fondul lipsei muniției de partea ucraineană. Președintele Zelenski a avertizat cu privire la perspectivele sumbre în lipsa ajutorului occidental.