Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova) - Suntem în postura de a fi pe locul doi, trebuie să scoatem maximum

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-04-2024 18:36

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, are încredere că echipa sa poate termina actuala ediţie a Superligii pe locul doi în clasament, dar pentru asta are nevoie să câştige partida cu Sepsi OSK, din etapa a 5-a a play-off-ului, potrivit news.ro

"Cu siguranţă nu o să fie un meci uşor, pentru că Sepsi este o echipă agresivă, care verticalizează foarte mult. Şi atunci e o echipă care face pressing avansat, de fiecare dată. Să vedem cum putem să contracarăm aceste situaţii. Eu îmi doresc să câştigăm şi să avem şanse în continuare la locul 2, să ne batem pentru locul 2, e lucrul cel mai important pentru club şi pentru mine. Suntem în postura de a fi acolo, de a termina pe locul 2, dar am spus, trebuie să scoatem maximum din fiecare meci", a declarat Gâlcă, vineri, într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul se confruntă cu mai multe accidentări printre care şi a lui Alexandru Mitriţă, despre care a spus că nu ştie dacă va mai putea fi folosit în actuala ediţie de campionat.

"Problema acum este că avem accidentaţi, şi în cazul lui Mitriţă, are o accidentare, nu ştiu.... Să vedem dacă îl avem la meciurile următoare. Trebuie să găsim soluţii, pentru că Mitriţă pentru noi este important", a mai spus Gâlcă.

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Anzor Mekvabishvili se aşteaptă la o partidă grea cu Sepsi OSK, mai ales că echipa sa va juca în deplasare.

"Sepsi a pierdut un singur meci, a obţinut două remize şi a câştigat ultimul joc în minutul 95. Putem vedea că această echipă este una muncitoare. Joacă acasă, deci cu siguranţă vor da totul, dar aşteptările noastre sunt acelea de a fi mereu în top. Fiecare echipă are propriul său stil de joc, ei încearcă să joace fotbal şi nu le este frică. Orice meci din Superligă este greu, pentru că aici evoluează foarte mulţi jucători experimentaţi, de calitate", a afirmat Mekvabishvili.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni, duminică, de la ora 19:00, în deplasare, formaţia Sepsi OSK, într-o partidă din carul etapei a 5-a a play-off-ului Superligii.