Rusia face o cucerire importantă, la doar o zi după ce americanii au aprobat fondurile pentru Ucraina

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 21-04-2024 19:35

Rusia a revendicat duminică preluarea controlului asupra micii localităţi Bogdanivka, în estul Ucrainei, unde armata sa îşi accentuează presiunea în direcţia Ceasiv Iar, la o zi după ce Camera Reprezentanţilor a Congresului american a aprobat un nou ajutor pentru Kiev, ale cărui trupe se află în dificultate, transmit AFP şi Reuters, informează Agerpres.

'Unităţile Grupului de forţe Sud au eliberat complet localitatea Bogdanovka (denumirea rusă, n.red.) din Republica Populară Doneţk', a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat emis duminică.

În plus, soldaţii ruşi au respins două contraatacuri ale brigăzii 93 mecanizate a armatei ucrainene şi şi-au îmbunătăţit poziţiile în direcţia Ceasiv Iar, potrivit aceleiaşi surse.

Rușii se duc spre orașul strategic Ceasiv Iar

Bogdanivka, o mică localitate cu 100 de locuitori înainte de război, se află la mai puţin de 10 km de Ceasiv Iar, oraş strategic şi ţintă a forţelor ruse după cucerirea Bahmutului, mai la est, în primăvara lui 2023.

Ceasiv Iar este situat la mai puţin de 30 km sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din Doneţk aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic pentru armata ucraineană.

În raportul său matinal, armata ucraineană nu a menţionat Bogdanivka, dar reprezentanţii săi au vorbit deja despre o situaţie 'tensionată' în zona lărgită, unde trupele ruse au 'superioritate numerică', potrivit ministrului ucrainean al apărării, Rustem Umerov.

Anunţul Moscovei intervine la o zi după ce Camera Reprezentanţilor a Congresului american a votat în favoarea unui nou ajutor militar şi economic de aproape 61 miliarde de dolari pentru Kiev.