Întâlnirea care dă fiori întregii lumi: Vladimir Putin merge în China, în prima vizită externă după ce a fost reales președinte

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 26-04-2024 08:26

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă joi că urmează să efectueze o vizită oficială în China - în mai -, în contextul în care Occidentul este îngrijorat de un parteneriat tot mai puternic între cele două puteri, relatează AFP, informează News.ro.

”Vizita este prevăzută în mai”, a anunţat Vladimir Putin într-o reuniune televizată cu reprezentanţi ai patronatului rus.

Aceasta ar urma să fie prima vizită în străinătate după realegerea în martie a lui Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin este vizat din martie 2023 de un mandat de arestare emis pe numele său de către Curtea Penală Internaţională (CPI) cu privire la ”deportarea” unor copii ucraineni.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a efectuat o vizită oficială în China la începutul lui aprilie.

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis atunci să consolideze cooperarea cu Moscova, spre marea nemulţumire a Occidentului, care încearcă de luni de zile să exercite presiuni asupra Beijingului în acest dosar.

”UNIREA ŢĂRILOR DIN «SUDUL GLOBAL»”

Beijingul şi Moscova şi-au intensificat cooperarea economică, diplomatică şi militară în ultimii ani şi şi-au consolidat ”parteneriatul strategic” în urma invaziei Ucrainei, la sfârşitul lui februarie 2022.

În cursul vizitei lui Serghei Lavorv, Xi Jinping a îndemnat Beijingul şi Moscova ”să unească ţările din «Sudul Global»” - din care fac parte ţările din America de Sud şi Africa - şi ”să promoveze o reformă a sistemului guvernanţei mondiale”, şi China şi Rusia denunţând o hegemonie occidentală.

Statele Unite şi alte ţări din Occident pun cu regularitate în gardă China împotriva unui ajutor indirect al efortului de război rus şi îi cer să-şi folosească influenţa pe lângă Rusia pentru a pune capăt Războiului din Ucraina.

Secretarul de Stat american Antony Blinken a început miercuri a doua vizită în China în mai puţin de un an şi urmează să fie primit vineri la Beijing de liceri chinezi.