Ministerul Finanțelor a eliminat interdicția de tranzacționare a imobilelor cu bani lichizi

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 20-03-2014 11:34

000 de lei la fiecare cumpărare. La fel ca în cazul tranzacţiilor între persoane fizice. La începutul acestui an, Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă, în care Guvernul voia să interzică plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini. Recent, secretarul de stat Dan Manolescu a declarat că va lua în calcul posibilitatea impunerii unui plafon la tranzacţiile cu imobile şi autovehicule plătite în numerar, de 10.000 lei, ca în cazul tranzacţiilor generale între persoane fizice, sau chiar mai ridicat, de 50.000 de lei pentru bunuri imobile. Dan Manolescu a precizat că un astfel de plafon poate rezolva unele inconvenienţe care pot apărea în cazul unor tranzacţii efectuate în zona rurală. "O modificare notabilă adusă de noul proiect de lege o reprezintă eliminarea prevederii potrivit căreia contravaloarea achiziţiilor de bunuri imobile şi autovehicule se achită numai prin instrumente de plată fără numerar, indiferent de valoarea acestora. În acest sens, potrivit noului proiect de lege, aceste tranzacţii urmează să se efectueze cu încadrarea în limita generală privind tranzacţiile efectuate între persoanele fizice, respectiv în limita plafonului zilnic de 10.000 lei/tranzacţie. În cazul operatorilor economici, aceste tranzacţii se vor efectua în limita plafonului de 10.000 lei pe zi", potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. La rândul său, Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a reafirmat că plafonarea plăţilor în numerar este o măsură "foarte bună" pe care intenţioneză să o ducă până la capăt. zf.ro