Antonescu despre racolările PSD: E ca hoțul la găini!

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 20-03-2014 19:32

"Unii primari spun că se duc și nu se duc, alții că nu se duc și se duc. E ca hoțul la găini care vine seara și îți mai ia câte una. O să ne apărăm și noi.", a spus președintele PNL. Întrebat de șeful Grupului PDL de la Camera Deputaților, deputatul Gheorghe Tinel ce au însemnat achizițiile de democrat-liberali în PNL, șeful PNL a spus că acelea au fost cazuri izolate. "Cu domnul Stănișoară a fost ca o operațiune umanitară. Noi nu am dus o operațiune organizată, să vă luăm primari, să îi dăm un minister sau altă funcție. Domnul Stănișoară a venit la noi din proprie inițiativă și a fost un caz izolat.", a concluzionat Crin Antonescu.