MAE reacţionează la propunerea de divizare a Ucrainei

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 24-03-2014 22:22

O apreciere asemănătoare a fost formulată și de diplomațiile de la Varșovia și Budapesta. 'O scrisoare cu o astfel de propunere a fost primită de ambasada Poloniei la Moscova', a declarat tot pentru AFP purtătorul de cuvânt al MAE polonez, Marcin Wojciechowski. 'O considerăm o mare absurditate', a precizat el. La rândul său, șeful serviciului de presă al MAE ungar, Gabor Kaleta, a declarat agenției MTI că Jirinovski nu este un reprezentant al guvernului rus, în consecință Ungaria nu va răspunde oficial propunerii sale 'absurde'. O astfel de propunere ar pune la îndoială integritatea teritorială a Ucrainei, față de care Ungaria și-a manifestat în mod repetat sprijinul, a indicat oficialul maghiar. Președintele Partidului Liberal-Democrat din Rusia a propus în scrisoarea expediată celor trei țări ca acestea să-și împartă între ele partea de vest a Ucrainei. Concret, liderul naționalist rus a sugerat organizarea unui referendum în urma căruia cinci regiuni din vestul Ucrainei, cu populație majoritar favorabilă Poloniei, și anume Volyn, Lviv, Ivano-Frankivsk, Ternopil și Rivne, să fie alipite Poloniei, în timp ce Transcarpatia ar urma să ajungă în componența Ungariei și regiunea Cernăuți să revină României. Agerpres