Paradoxul agriculturii din România: Cele ma mari culturi din UE, NU şi cea mai mare producţie

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 31-03-2014 10:59

Potrivit INS, suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2013 reprezintă 47,1% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 39,0%. Producția de cereale pentru boabe a crescut cu 63,9% față de anul precedent, datorită creșterii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), astfel: porumb boabe (de 2 ori), orz și orzoaică (cu 39,8%), grâu (cu 31,2%), ovăz (cu 16,6%). Producția agricolă vegetală din România a înregistrat creșteri la toate culturile, în anul 2013, comparativ cu 2012, datorită condițiilor climatice favorabile, conform datelor INS. La leguminoase pentru boabe producția a crescut cu 12,7% datorită randamentului la hectar (+15,3%) deși suprafața cultivată a scăzut cu 2,2%. Informațiile prezentate sunt rezultate din cercetarea statistică 'Producția vegetală la principalele culturi', realizată de INS, în conformitate cu Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 543/ 2009 privind producția vegetală. Această cercetare a fost efectuată pe baza unui eșantion reprezentativ la nivel național, regiuni de dezvoltare și județe. Volumul eșantionului a fost de 59.688 de exploatații agricole, din care 23.739 de exploatații agricole cu personalitate juridică și 35.949 de exploatații agricole fără personalitate juridică. Intervalul de încredere a fost de 95% (marja de eroare ą5%). Agerpres