Mazăre acuză marii operatori din portul Constanţa că au legaturi cu Securitatea

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 01-04-2014 12:34

'Pot sa va spun ca ieri am avut o revelatie si mi-am dat seama de unde aceasta frenezie pe capul nostru la Constanta. De la port ni se trage, pentru ca operatorii din port, cei mari, milionarii din port, care platesc foarte putin statului pe terenuri, toti acesti operatori sunt persoane private, care au privatizat foste societati ale statului si care aproape toti au legatura cu fosta sau actuala Securitate', a spus Radu Mazare, prezent marti la Curtea de Apel Bucuresti, unde s-a judecat un nou termen al procesului în care este acuzat de retrocedarea unor terenuri. Mazare a dat ca exemplu Societatea Chimpex. 'Societatea Chimpex, care face tot traficul minereu din România pentru Sidex, a fost privatizata în 1997 si a fost cumparata de Grupul International Bali, al carui reprezentant în România era generalul Stanculescu si generalul Dan Dragoi, iar baiatul acestuia din urma este fostul ministru al Finantelor Bogdan Dragoi si consilier al lui Traian Basescu', a adaugat Mazare. Pe fond, dosarul privind retrocedarea de terenuri a fost amânat pentru 29 aprilie, deoarece expertul desemnat în acest dosar nu a finalizat o expertiza topografica, asa cum a stabilit cu câteva luni în urma instanta. Reprezentantul DNA a cerut magistratilor ca expertul respectiv sa fie amendat, însa toti avocatii s-au opus si au aratat ca în acest caz este vorba despre o lucrare deosebit de complexa, care necesita mult timp. 'DNA m-a anchetat cinci ani înainte sa ma trimita în judecata. DNA vrea acum ca expertizele sa fie gata. Nu se poate la 120 de terenuri. Expertul cere relatii de la tot felul de institutii ale statului. Sunt 60 de obiective pentru fiecare teren. Eu nu îl cunosc pe expert', a precizat Radu Mazare la iesirea din sala de judecata. AGERPRES