Mai mulți parlamentari au părăsit ostentativ sala la discursul lui Băsescu

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 01-04-2014 15:09

  Primii care au părăsit sala au fost senatorii Sorin Roșca Stănescu și liberalul Teodor Atanasiu. Cei doi au plecat fix în momentul în care Zgonea l-a invitat pe Băsescu să ia cuvântul. ”Da, am părăsit intenționat sala de plen. Eu nu-l consider președintele României”, a declarat Sorin Roșca Stănescu, pentru STIRIPESURSE.RO. Gestul celor doi a fost imediat urmat și de alți parlamentari de la PNL și PSD, care au preferat să părăsească sala, când președintele și-a început discursul. În sala de plen, mai mulți parlamentari au decis să ignore discursul președintelui. Aceștia au început să se plimbe prin sala de plen, să facă zgomot sau să se așeze pe locurile celor deja plecați pentru a discuta cu alți colegi.