Antonescu: Apartenenţa la NATO este probabil cea mai mare reuşită diplomatică şi istorică

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 01-04-2014 15:13

"În numele PNL, vreau sa multumesc tuturor acelor personalitati publice, oameni politici, lideri politici, membri ai guvernelor, parlamentari, diplomati care au lucrat pentru ca aceasta sansa istorica extraordinara sa fie realitate. Nu-i putem, probabil, si daca vrem, numi pe toti, dar voi numi azi doi oameni, pentru ca mi se pare ca înca si în aceasta privinta trebuie sa le fie facuta dreptate. Multumesc, în numele PNL, Majestatii Sale Regele Mihai I. Multumesc, în numele PNL, domnului presedinte Emil Constantinescu", a spus Antonescu, potrivit mediafax.ro, în aplauzele celor prezenti. El a aratat ca acestia nu sunt singurii care si-au asumat decizii curajoase. "Nu sunt singurii care au lucrat si care si-au asumat decizii curajoase în cazul presedintelui Constantinescu, dar sunt poate oamenii ale caror merite au fost, pâna acum cel putin, cel mai adesea trecute în umbra", a adaugat Crin Antonescu. Liderul PNL a spus, la sedinta solemna a Parlamentului consacrata împlinirii a 10 ani de la aderarea României la NATO, ca "apartenenta tarii noastre la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord este probabil cea mai mare reusita diplomatica si istorica" a tarii noastre si este "o sansa uriasa" pentru viitorul optimist al României. "Niciodata România nu a avut în istoria sa atâtea si asemenea garantii de securitate. Niciodata România nu a facut parte în toata istoria sa dintr-un asemenea club, care reuneste cele mai importante valori la care astazi umanitatea civilizata democratica a ajuns. Niciodata în istoria sa România nu a avut mai multa importanta, mai multa greutate si mai multe resurse geostrategice decât astazi în apartenenta sa la NATO", a precizat Antonescu. El a multumit, în numele PNL, Armatei Române care a dovedit profesionalism, loialitate, devotament, spirit de sacrificiu în Balcani, Irak si Afganistan, dar si cetatenilor români pentru solidaritatea si hotarârea aratate în jurul acestui proiect. "Sunt convins ca acest consens coplesitor al cetatenilor români a generat si întretine si consensul, probabil singurul consens fertil din clasa politica româneasca pe care-l dovedim în aceasta privinta toti", a adaugat Crin Antonescu.