Australia: justiţia autorizează categoria 'genul neutru'

Autor: Iosif Buble, Colaborator
Publicat: 02-04-2014 07:25

Înalta Curte 'recunoaşte că o persoană poate fi nici de sex masculin şi nici feminin şi prin urmare autorizează înregistrarea unei persoane ca fiind de un gen +nespecificat+', potrivit opiniei unanime a judecătorilor, notează AFP. Ei au respins astfel recursul formulat de statul New South Wales pentru a fi recunoscute numai genurile feminin şi masculin. Această decizie vine după o cerere depusă de o persoană, Norrie, care nu se identifică ca bărbat sau femeie, şi care a solicitat crearea unei categorii suplimentare pentru 'genul neutru'. Norrie, care nu foloseşte decât un singur nume, a fost născută de sex masculin şi a suferit o operaţie pentru schimbare de sex în 1989. Dar operaţia nu a reuşit să-i elimine ambiguitatea simţită cu privire la identitatea sa sexuală. În 2010, registrul de stat-civil din New South Wales /capitala Sydney/ a fost de acord să o înregistreze în categoria de gen 'nespecificat'. Dar la scurt timp după aceea, registrul a revenit asupra deciziei şi a declarat nul certificatul. Norrie a declarat atunci că s-a simţit 'asasinată social'. Mai multe contestaţii au fost depuse în instanţă de ambele părţi până la decizia finală din această miercuri a Înaltei Curţi a ţării.AGERPRES