Iohannis crede că acciza putea fi evitată şi nu crede că va merge în autostrăzi

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 03-04-2014 14:37

"Eu cred că ar fi putut fi evitată. Discuția a pornit de la programul pe care l-a prezentat PNL, care a propus introducerea unui cuantum suplimentar în acciză, dar cu destinație clară și precisă, autostrăzi. Treaba cu autostrăzile nu știu în ce măsură mai este în actualitate, dar văd că treaba cu acciza a fost preluată și cu siguranță va duce la creșterea multor prețuri în lanț", a declarat joi Klaus Iohannis, într-o conferință de presă. El crede că apelul președintelui Traian Băsescu nu îi va convinge pe parlamentari să renunțe la acciza de 7 eurocenți. "După părerea mea, demersul nu va avea o reușită. Pentru simplul motiv că PSD are majoritate în Parlament", a spus Klaus Iohannis. Prim-vicepreședintele PNL apreciază că pensiile puteau fi plătite și fără acciza la combustibil. "Asta e o poveste electorală, că nu se mai pot da pensiile, să fim serioși. Se pot da pensiile", a afirmat Klaus Iohannis. El s-a declarat nemulțumit că nu s-a respectat dorința liberalilor privind acciza, ca banii din aceasta să meargă doar în construcția de autostrăzi. "Este o discuție care se poartă pe la televizoare, fiindcă mulți nu știu cum se gestionează un buget. (...) Nu vă poate spune nimeni unde se duc banii, fiindcă toți banii se adună la venituri și se folosesc la cheltuieli. Aceste corelări sunt relativ complicate și de regulă nu sunt agreate, fiindcă dacă colectezi o sumă mare pentru autostrăzi și nu cheltui acolo, oamenii vor veni și vor întreba ce s-a întâmplat. Așa intră în oala mare și asta e. Noi am propus o corelare între această acciză suplimentară și lucrările prevăzute foarte clar pentru dezvoltarea rețelei de autostrăzi. Evident acelea care nu pot fi finanțate din bani europeni", a comentat Klaus Iohannis. Președintele Traian Băsescu a transmis, miercuri, o scrisoare tuturor deputaților în care le cere să respingă prevederile referitoare la acciza de 7 eurocenți din proiectul de lege privind aprobarea OUG 102/2013, făcând un apel la aceștia să pună interesul național mai presus de cel al baronilor locali. Agerpres