Baron PNL, glume cu homosexuali pe seama istoriei românilor

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 04-04-2014 18:24

Invitat la deschiderea Conferinței Internaționale organizată la Deva de Consiliul Concurenței, a vorbit în scurtul său discurs despre dilemele pe care le are în ceea ce privește originea poporului român. Mircea Moloț a ținut să precizeze încă de la începutul discursului că a venit din concediu pentru a participa la deschiderea evenimentului de la Deva. După ce le-a urat „Bun venit” invitaților din țară și din străinătate, președintele Consiliului Județean a simțit nevoia să facă o glumă. „De câte ori mă întâlnesc cu delegați italieni, le spun că am o dilemă. Trăiesc de atâția ani în județul Hunedoara și nu a reușit niciun istoric să ne descurce: suntem urmașii lui Decebal și Traian, dar care-i mama, care-i tata?” s-a întrebat retoric Mircea Moloț de la microfonul conferinței. Gluma președintelui Consiliului Județean a avut darul de a-i stânjeni pe toți invitații prezenți în sală, informează Hunedoaralibera.ro. Mircea Moloț nu se află la prima glumă neinspirată pe seama personajelor istorice. Pe 23 februarie 2014, când a fost reales în funcția de președinte al PNL Hunedoara, Mircea Moloț le-a spus celor prezenți că și Burebista și Decebal au fost liberali.