Anunţul lui Ponta: O interpretare care le dă fiori unor lideri ai PSD

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-04-2014 22:08

Deşi unii social-democraţi au insistat să-l ia ca pe o recunoaştere a candidaturii la prezidenţiale, mesajul premierului seamănă mai degrabă cu o retragere completă. Indiferent care ar fi adevărul din spatele textului echivoc de pe reţeaua de socializare, alte nuanţe le dau fiori unor lideri ai PSD.

În ultima perioadă, prin cercurile apropiate, mai mulţi social-democraţi şi-au mărturisit o impresie despre situaţia internă a PSD: aceştia cred că Victor Ponta ar încerca o întinerire a structurilor. Premierul şi-ar dori ca liderii mai bătrâni să fie daţi încet-încet la o parte, tinerii din partid să fie promovaţi şi, în acelaşi timp, alţi tineri să fie atraşi în PSD.

Cel puţin două părţi din anunţul lui Ponta confirmă impresia din PSD. Premierul face o afirmaţie ciudată când spune că vrea să lase locul în politică altora mai tineri, în condiţiile în care acesta are doar 41 de ani. Pe de altă parte, Ponta vorbeşte despre sfârşitul tranziţiei de la societatea comunistă, ceea ce ar putea însemna şi renunţarea la o generaţie de oameni educaţi în comunism şi mutarea frâielor în mâinile generaţiilor mai tinere.