Noul guvern francez a obţinut votul de încredere în Parlament

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 08-04-2014 21:41

Deputaţii din Camera Inferioară a Adunării Naţionale au votat 306 la 239 pentru sprijinirea lui Valls, desemnat premier săptămâna trecută în remanierea cerută de preşedintele Francois Hollande după pierderile suferite de socialişti la alegerile locale. Valls a spus că noul său guvern va începe ceea ce el a numit 'o nouă fază' în mandatul de cinci ani al lui Hollande, care se va încheia în 2017. Noul premier le-a promis francezilor 'adevăr' şi 'eficacitate'. Fostul ministru de interne, născut în Spania în urmă cu 51 de ani şi naturalizat francez la 20 de ani, ştia că îşi pune la bătaie credibilitatea cu acest discurs prin care nu a putut face altceva decât să confirme 'foaia de parcurs' fixată de preşedintele Hollande la începutul anului. Nevoit să întruchipeze el singur schimbarea după eşecul de la alegerile municipale (majoritatea miniştrilor fostului premier Jean-Marc Ayrault se regăsesc în echipa sa), Manuel Valls a spus că vrea să răspundă 'crizei de încredere' care afectează executivul. AGERPRES