Rusia informează că a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 14-04-2014 15:00

Ministerul rus al Apărării a anunțat, luni, că forțele strategice ruse au efectuat cu succes un test cu o rachetă balistică intercontinentală RS-24 Yars (SS-29 conform clasificării NATO), relatează Agerpres. Potrivit MInisterului, racheta a fost lansată la ora locală 10:40, de la cosmodromul Pleseţk, situat în nord-vestul Rusiei. Proiectilul a căzut în zona planificată, în poligonul Kura din peninsula Kamceatka, la circa 8.000 de kilometri de punctul de lansare. Obiectivul testului a fost verificarea performanței unei categorii de rachete dintr-o clasă comparabilă, conform Ministerului rus al Apărării. Această rachetă poate purta mai multe ogive nucleare cu ghidaj individual. Este al doilea test cu rachetă balistică intercontinentală efectuat anul acesta de armata rusă, după cel de pe 4 martie. Testul a avut loc în contextul tensiunilor crescânde în relaţiile dintre Moscova şi statele occidentale ca urmare a crizei din Ucraina.