Lider local PSD: USL se reface după europarlamentare

Autor: Iosif Buble, Colaborator
Publicat: 16-04-2014 17:23

Ei susţin că şi în momentul de faţă Uniunea Social Liberală funcţionează pe plan local, întrucât liberalii au foarte mulţi oameni în funcţiile de conducere din fruntea instituţiilor deconcentrate. "USL are toate şansele să se refacă şi la nivel central, dar fără Crin Antonescu. Suntem convinşi că actualul preşedinte liberal îşi va da demisia din această funcţie, întrucât PNL nu va reuşi să treacă de 20% în alegerile europarlamentare (cum şi-ar dori Crin Antonescu, n.r.), iar domnia sa se va ţine de cuvânt şi va demisiona, aşa după cum a promis", a declarat miercuri Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, citat de Agerpres.