SURSE - Ruptură la vârful coaliției: scandal între Gabi Oprea și Ilie Sârbu

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 18-04-2014 09:04

  Citește și: SURSE – Se rupe firul de iubire între PSD și UNPR? Întreg scandalul a pornit într-o ședință informală a liderilor coaliției. Atunci, liderii PSD au ridicat problema sediului central din Kiseleff, pe care aveau în plan să-l achiziționeze definitiv. Pentru că prețul era unul extrem de piperat, Ilie Sârbu și Liviu Dragnea ar fi venit cu o soluție alternativă: să cumperea sediul UNPR, care se află în imediata apropiere a celui al PSD. La auzul acestei variante, liderul UNPR Gabriel Oprea a luat foc. Acesta i-a acuzat pe cei din PSD că ar vrea să ia și pielea de pe oamenii lui și chiar a amenințat că ar putea pleca din coaliție, invocând și motive mai vechi, în special de aranjamente parlamentare. Citește și: SURSE – UNPR mârâie la PSD: Ne-au călcat pe cap! Între Gabriel Oprea și Ilie Sârbu s-au aruncat vorbe grele. ”Mamele au fost des invocate în discuție. Dragnea a asistat pasiv, dar se vedea că e negru de furie”, ne-au precizat surse din UNPR.  În cele din urmă, liderii PSD au cedat și au lăsat în pace sediul UNPR, însă supărarea a rămas. Ilie Sârbu și Gabriel Oprea abia dacă își mai vorbesc, iar cu Dragnea se stă într-un război rece. După acest război, cei de la PSD și-au cumpărat sediul, dar achiziția a fost una cu scandal, liderii PSD fiind acuzați că și-au folosit influența pentru a obține o evaluare cât mai mică la prețul clădirii și terenului.