UPDATE.Inundatiile fac victime: Un copil a disparut in apele Teleormanului

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 21-04-2014 10:33

UPDATE. Pompierii l-au găsit mort pe copilul de 13 ani din judeţul Argeş, dispărut în apele râului Teleorman, în localitatea Surduleşti, trupul băiatului fiind găsit la baza unui pod, la aproximativ 500 de metri de locul în care a dispărut, informeaza Mediafax. Copilul a fost văzut ultima dată duminică seara, fiind căutat de săteni în cursul nopții. Luni dimineață, părinții au sunat la 112 pentru a semnala dispariția. Potrivit reprezentanților ISU Argeș, este posibil ca băiatul să fi căzut în apele umflate ale râului Teleorman. Căutările sunt efectuate cu ajutorul bărcilor de salvare. Mai multe sectoare ale râului Teleorman se află sub cod roșu de inundații. Agerpres