Delegatie OSCE la Slaviansk. Negocieri cu separatisitii pentru eliberarea observatorilor

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 27-04-2014 17:02

Viaceslav Ponomarev le-a declarat reporterilor că se îndreaptă către negocierile cu echipa de mediatori. Același lider local declara anterior, într-o conferință de presă, potrivit AFP, că cei opt străini ai echipei de observatori OSCE se află într-o stare bună de sănătate, fiind vorba despre șapte ofițeri (trei germani, un polonez, un ceh, un danez, un suedez) și un translator. Nu a fost oferită nicio informație despre ucrainenii care îi însoțeau inițial pe membrii echipei OSCE. În conferința de presă organizată de separatiștii proruși, unul dintre membrii echipei OSCE, colonelul german Axel Schneider, a declarat: 'Suntem ofițeri OSCE și avem statut diplomatic. Prezența noastră la Slaviansk este fără niciun dubiu un instrument politic pentru cei care iau deciziile în regiune. Ei se vor folosi de acest lucru în cadrul negocierilor'. La rândul său, Ponomarev a declarat că, în oraș, care se află în situație de război, orice militar care nu are permisiunea separatiștilor este considerat drept ''prizonier de război', precizând că membrii echipei OSCE sunt reținuți în clădirea primăriei. Liderul local a respins totodată termenul de ''ostatic'' în ce-i privește pe membrii echipei de observatori, precizând că observatorii sunt ''invitații'' lor. Agerpres