DNA, cerere de retinere pentru judecatorul lui Voiculescu/ surse

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 29-04-2014 11:21

Direcția Națională Anticorupție va sesiza marți Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru încuviințarea reținerii judecătorului Stan Mustață de la Curtea de Apel București, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres. Judecătorul Stan Mustață a fost ridicat marți dimineața de procurorii anticorupție de la Curtea de Apel București. El făcea parte din completele care judecă dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare — în care este judecat și Dan Voiculescu — și pe cel al fostului manager al Clubului Steaua, Mihai Stoica. Aceleași surse au precizat că magistratul ar fi primit mită, având marți ședință de judecată.